Some people are born to sing, others to sell, I was born to be fucked.
Simple, that’s my talent, to get fucked and, after he’s done, to ask for more.
I don’t know anything else.
I don’t know how to behave.
I don’t know how to say “no”.
All I know is to spread my legs and say “fuck me one more time”.
Men come in, they see me, and some think I’m desperate, that I’m there because I’ve got nothing else. But what they don’t know is that I actually enjoy it. When they tell me “turn around”, I wake up. When they pull my hips and tell me not to make a sound, I get turned on.
For me, fucking isn’t just an act, it’s a craft, not of shame, but of pleasure.
I’m good at it, I’ve learned everything: positions, reactions, how to hold my breath, how to moan at the right time, how to mold myself to him like a wet cloth, but that real part, that can’t be learned, it comes from me, the hunger, the madness, the fact that after he finishes, I want more.
It’s happened that I fucked a guy and instead of saying “that’s enough”, I said “can you go again?”
And he looked at me like I was possessed.
I was, by myself, by something inside me that’s never satisfied.
It’s not about their dick, not about how big they are, it’s me, that hunger inside me burning like a stove.
Some told me I’m overdoing it, that it’s not normal, that I should stop.
Man, you stop.
I don’t want to be “normal”, I want to be fucked.
And when it ends, I want to ask for more.
Again.
And again.
This isn’t desperation, it’s control, I know exactly what I’m doing, I know exactly who I am. I don’t ask for love. I don’t ask for relationships. I ask to be fucked the way I want.
And when I find one who can… who holds me, squeezes me, breaks me, takes me like he’s been waiting his whole life… that’s when everything goes quiet. In my head. In my body. And I know: this is what I deserve.
That’s my talent.
To be fucked. And then to ask for more.
Asta e talentul meu, să fiu futută și să cer iar
Unii se nasc să cânte, alții să vândă, eu m-am născut să fiu futută.
Simplu, ăsta e talentul meu, să stau la futut și, după ce mă fute, să mai cer.
Nu știu altceva.
Nu știu să fiu cuminte.
Nu știu să zic “nu”.
Știu doar să deschid cracii și să zic “fute-mă încă o dată”.
Bărbații intră, mă văd, și unii cred că-s disperată, că stau acolo că n-am altceva. Dar ce nu știu ei e că eu, de fapt, mă bucur. Când îmi spun “întoarce-te”, mă trezesc. Când mă trag de șolduri și-mi spun să nu scot un sunet, mă excit.
Pentru mine, fututul nu e act, e meserie, nu de rușine, de plăcere.
Sunt bună la asta, am învățat tot: poziții, reacții, cum să-mi țin respirația, cum să gem când trebuie, cum să mă mulez pe el ca o cârpă udă, dar partea aia reală, aia n-o pot învăța, aia vine din mine, pofta, nebunia, faptul că, după ce termină, vreau iar.
Mi s-a întâmplat să mă fut cu unu’ și, în loc să zic “gata”, am zis “mai poți?”
Și el s-a uitat la mine de parcă eram posedată.
Eram, de mine însămi, de ceva din mine care nu se satură niciodată.
Nu e de la pula lor, nu e de la cât de mari sunt, e de la mine, de la pofta aia care iese din mine ca o sobă care arde pe dinăuntru.
Unii mi-au zis că exagerez, că nu e normal, că ar trebui să mă opresc.
Bă, oprește-te tu.
Eu nu vreau să fiu “normală”, eu vreau să fiu futută.
Și când se termină, să cer iar.
Și iar.
Și iar.
Asta nu e disperare, asta e control, știu exact ce fac, știu exact cine sunt. Nu cer iubire. Nu cer relații. Cer să fiu futută cum vreau eu.
Și când găsesc unu’ care poate… care mă ține, mă strânge, mă rupe, mă ia de parcă m-a așteptat toată viața lui… atunci se face liniște. În capul meu. În corpul meu. Și știu: asta e ce merit.
Asta e talentul meu.
Să fiu futută. Și după, să cer iar.