The first party… I don’t even know if I should call it a party or a slaughter.
I was around 20 years old, too naive to understand what I was walking into, too hungry to say no, too much of a whore to be afraid.
They took me to an apartment, yellow light, low music, a heavy smell… sweat, alcohol, cheap perfume, and something I couldn’t name back then: hunger from men. The kind of hunger that looks at you like you’re a full plate.
There were many of them, I don’t know how many, they kept gathering, sitting on couches, chairs, against the walls, looking at me like I was fresh meat brought in warm.
They told me clearly, “You go there.” and pointed to the bed. I went. Not because I was forced, but because… I don’t know… something inside me said “this is it.”
I lay down, spread my legs, and after that… everything blurred together.
I don’t remember who was first, I don’t remember who was fifth, I don’t remember which hands were on me, who was breathing heavily, who was cursing, who was laughing. I was just there, legs open, head thrown back, like I wasn’t a person anymore, but a hole for the next one in line.
They took turns, without saying my name, without looking at my face, without anything. They just came, did their thing, and left. Like I was just the pause between them and the next.
At some point I completely lost count, I didn’t know how many bodies had been over me, how many hands had passed over my thighs, how many eyes had measured me. I only knew that heavy, hot, loaded feeling… that feeling of being “too full”, like the whole day and all those men were left inside me mixed together.
I was sweating, drained, my legs numb, my body shaking, not from fear, but from exhaustion, and there wasn’t a single thought in my head. Nothing. Just a strange, animal-like silence.
At the end, when it was all over, they didn’t even touch me kindly. One handed me an envelope, another opened the door, and they just said: “That’s it. You can go.”
That was it.
I got up slowly, with weak knees, heavy thighs, my breath cut short. I felt my clothes sticking to me, the way I walked was different, like I wasn’t myself anymore.
I stepped out into the night, full of cum, envelope in my hand and a bitter taste in my mouth, not from shame, but from reality.
I left used, but I left paid, and somehow… I left stronger.
Because that night I understood something: I was no longer that normal girl.
I was something else, the kind of woman who gives herself to many and still gets back up.
I was a whore. Completely.
And I never lied to myself again after that.
Primul party… când am înțeles ce înseamnă să fii jucărie pentru mulți
Primul party… nici nu știu dacă să-i zic party sau măcel.
Aveam vreo 20 de ani și eram prea proastă ca să înțeleg în ce intru, prea flămândă ca să zic nu, prea curvă ca să mă sperii.
M-au dus într-un apartament, lumină galbenă, muzică dată încet, un miros greu… transpirație, alcool, parfum ieftin și ceva ce atunci n-am știut să numesc: foame de bărbat. Foame de aia care te privește ca pe o farfurie plină.
Erau mulți, nu știu câți, se tot adunau, stăteau pe canapele, pe scaune, la pereți, se uitau la mine ca și cum eram carnea de abator adusă caldă.
Mi-au zis clar, “Te pui acolo.” și mi-au arătat patul. Am mers. Nu pentru că eram obligată, ci pentru că… nu știu… ceva în mine a zis “asta e.”
M-am întins, mi-am deschis picioarele, și după aia… totul s-a amestecat.
Nu mai știu cine a fost primul, nu mai știu cine a fost al cincilea, nu mai știu ce mâini erau pe mine, cine respira greu, cine înjura, cine râdea, eu eram doar acolo, cu coapsele deschise și capul dat pe spate, ca și cum nu mai eram persoană, ci gaură pentru rândul următor.
Mă luau pe rând, fără să-mi zică numele, fără să-mi vadă fața, fără nimic. Doar veneau, își făceau treaba, plecau. Ca și cum eu eram doar pauza dintre ei și următorul.
La un moment dat am pierdut complet șirul, nu mai știam câte corpuri fuseseră peste mine, câte palme îmi trecuseră pe coapse, câte priviri mă cântăriseră, știam doar senzația aia grea, fierbinte, încărcată… senzația aia de “prea plină”, de parcă în mine rămăsese toată ziua și toți bărbații ăia amestecați.
Eram transpirată, sleită, cu picioarele amorțite, corpul îmi tremura, nu de frică, ci de epuizare, și în capul meu nu era niciun gând. Zero. Doar o liniște ciudată, animalică.
La final, când s-a terminat tot, nici nu m-au atins frumos, unul mi-a întins un plic, altul a deschis ușa și au zis doar: “Gata. Poți pleca.”
Atât!
M-am ridicat încet, cu genunchii moi, cu coapsele grele, cu respirația tăiată. Am simțit cum hainele se lipesc de mine, cum mersul meu e altfel, cum parcă nu mai eram eu.
Am ieșit pe stradă noaptea, plină de spermă, cu plicul în mână și un gust amar în gură, nu de rușine, de realitate.
Plecam folosită, dar plecam plătită și, culmea… plecam mai puternică.
Pentru că în seara aia am înțeles ceva: nu mai eram fata aia normală.
Eram altceva, eram femeia care se dă la mulți și tot se ridică după.
Eram curvă. Complet.
Și nu m-am mai mințit niciodată după aia.